Looking for Redemption

Deserted and empty,
hidden into a corner of my mind
I am looking for myself and I call myself to the light;
the wind is blowing; the sunlight is freezing:
the nothingness absorbs me;
the void seems so light.

Dincolo de sticlă

ai încuiat ușa. ți-ai zâmbit liniștit in oglindă.
ai uitat că 1984 nu e un an oarecare.
nici nu ai văzut când ți s-au încolăcit 
în jurul gleznelor și ți-au înfipt colții
în carnea moale și dulce a sufletului.
i-ai adus cu tine în casă fără să ai habar.
ți-ai zâmbit liniștit în oglindă.
în spatele oglinzii rânjea monstrul 
cu colți voluptoși.

Mâine va fi o zi secetoasă, cu temperaturi infernale...

Curcubeu dincolo de timp

Zâmbește copile și poartă curcubeul în ochi

răsari un soare de vară în păru-ți bălai

nimic nu e veșnic pe-acest pământ,

căci Cronos a-nvins dintru-nceput

și Univers și pe zei i-a-nghițit

întru pântecele lui nesătul de zâmbet și lacrimi,

iar ploaia nu e decât mama ce spală

tristeți și păcate și naște minuni

și ne dă puteri să ne ridicăm înspre soare;

zâmbește copile și poartă curcubeul în ochi!

The Absinth Woman

Original Photo by Marthe Jonkers @ http://digital-art-gallery.com/picture/2031

Prisoners

He is there, 
on the woman's shoulder
and she carries his corpse all over town
nobody can see it, but it is so heavy,
that she barely drags her feet… 
whoever tries to come closer
hits against it as against a wall

the lich, tightly chained 
to her wrists, to her ankles
stinks the stench of memories
of what might have been good times
and of unfulfilled promises of a better tomorrow

a few passers-by, kindhearted or greedy,
have tried to help her, to offer their shoulders
to no avail as she caresses the shackles 
with the tenderness 
of a mother caressing her sleeping child

blessed be oblivion

Visătoarei

Femeie din lună cu părul de raze,
priviri de lumină și zâmbet de gheață
așteptând cuminte străină dogoare
coboară din ceruri și din dulce visare.

Pământul cununi de stele nu are...
ci are rouă în zori și urme de pași,
mirosuri de iarbă, de flori, de copaci plin de rod
și sunet greoi de tramvaie la capăt de pod.

Și-nvață că oglinzile sunt mai mereu mincinoase
că adevărul e prea des menit să doară -
știut e - catharsisul vine după plâns,
că după furtuni vine de soare zâmbet aprins

Plutește pe aripi de vis
atingâng cu picioarele luna,
cu mâinile pământul
și cu zborul atinge cuvântul.

Haiku

cireșii înfloresc
șoptind despre chipul tău;
mie mi-e tot frig

Haiku

luna răsare
ca o promisiune:
nu mai cred în noi

Univers întors

atâtea poveri stau între nol
și visuri năruite
de-mi vine să iau Pământul în brațe
să-l strivesc în pumni,
să-l arunc în Lună,
iar eu să mă-ndrept spre Soare
să-l rasar pentru tine
într-o promisiune a unui mâine mai vast

Efemer

nu am să-ți zic ceva
ce-n glasuri omenești
nu a mai răsunat vreodată
sau ce-ntr-o ureche muritoare
de lira-unui sărman orfeu
nu va mai fi fost zidit;
nu am vers nou
nici vorbe noi și sclipitoare,
gândul mi-l simt, nu-i făurit;
nici nu e rost ca praful să se-aștearnă
pe foi ingălbenite, pe-un poem,
ci se vor pierde-ntro-ntindere de șoapte
ce efemer, prea verde se tot cern.
de plâng, de râd, de te-amăgesc cu șoapta
nu cauți tu al meu cuget să cunoști.
eu știu că vorba-i picătura-n vânt
da-n clipa asta, preaplinul unui suflet
se luptă cu stafii, cu împietrite oști
și își presară firul de etern
prin pulberi neștiute de mii de meteori.

Photo @ http://fineartamerica.com/featured/lyre-of-orpheus-granger.html