Prizonier

Negrul mi-e mai smoală,
dorul mă doare mai tare.
Sunt o albină prinsă în plasa
unui păianjen ce lasă în urmă doar o carapace
goală de vise, lepădată de-un sens
pe care l-ar fi vrut al ei și nu i-a fost dat.

E dulce sfărșitul când zbaterea nu mai are vreun sens.

Între negru și alb

Urlet trist și mut,
Speranțe sparte în mii de bucăți,
Visuri furate de Parce într-o zi de Cuptor,
Un mort nemort plimbat pe un culoar de liceu:
MĂ VREAU ÎNAPOI!

Mă vreau inapoi,
Un mort înviat ce-nvață s-alerge
Împins dindărăt de visuri albastre,
Speranțe palpitând cu aripi, cu zbor,
Spre-un surâs prins de un nor.

Geometrie

Dac-ai fi cerc, te-ai da de-a dura
Și-ai lua cu tine și aer și cântul ce-l port
Și m-ai lasa în pustiu și în neguri.

Rămâi pătratul meu de smarald
Ce poartă de trandafiri parfum in privire,
Ca eu triunghi îndreptat spre cer să pot fi.

Să purtăm soarele-n ochi și rouă pe tălpi.

Povară

M-am așezat într-un genunchi
și mi-am luat greutatea cerului pe umeri.
Mi-l lăsase mama moștenire
împreună cu ceasul, stiloul
și cartea de vizită a lui Hypnos.

Am sperat să îmi pui măcar o manta
pe umeri.

Și-am așteptat... și-am așteptat
pân-am îngenuncheat de tot

și deodat'

cerul s-a făcut ca un fulg.

Mi-au rămas ceasul și stiloul.
Se pare că pe undeva
Am rătăcit cartea aceea de vizită.

My Old Self - some things never change

Poezii scrise până în 2004 și salvate (ca prin  „minune”  de autocritica)

(Poems written until 2004 and ”miraculously” not destroyed by self-criticism)

***

Răsucire de cuvinte îndurerate
Într-un arc al singurătății
Pătrunde în lumea liniștită.

Așteptare...

Se ridică șarpele visului
Ca să muște din mărul întunecării.

Întoarcere la origini...

Constatare:
Nimic nu e schimbat.



A fi

Ce fericire ca ești,
Ce tristețe că sunt;
Că ești rouă pe flori
Și eu seară-n amurg.




Riverană

E-ntuneric afară,
E-ntuneric și-n mine
Și mi-e frig și mi-e negru.
Am pierdut deodată și albul și roșul.
Și am pierdut și puntea.
Râul crește, tot crește...




Matrimonială

Adam și Eva au probleme,
Așa că vor apela la un consilier
Să le spună care a fost mai vinovat:
Ea, că a ascultat pe cineva din afară
Ori el că s-a lăsat ispitit de coasta proprie.
Iată primul conflict matrimonial.
„Și așa va fi în veac” - au zis ei
luând  prima hotărâre capitală.
Acum știau ce e bine! 
  (Poezii scrise între 1994 -2001)


(S)Curs

Lung căscat de canal
Asprit un gând de lume
Pătrată sau ovală
Se boldește anual
Printre amfiteatrele
Vide.  Borhotul
De vituperant creier
Infernal cu mustăți
Înflorește. Apoi
pute jegul care se plictisește
Cangrenat. Amor
căscat. Aleluia.
            (Cenaclul „După verbe”, Iași, martie 2002)



***

Doi crini și-au mângâiat petalele.
Unul a lăcrimat.
Durerea s-a contopit într-o clipă de extraz.
Mângâierea ta mă arde, iubite,
pentru durerea de mâine.
            (21 iunie 2004)


Și-apoi am tăcut...



                   

Pribeagului

Aş fi vrut în ziua de azi

să-mi aduc aminte cu lumină de ieri.

Aş fi vrut să-mi şopteşti  măcar o data numele,

să pot liniştită s-adorm.

Aş fi vrut să-mi pui pământul sub picioare,

să pot liniştită zbura către infinit.

Aş fi vrut să-mi fii privire,

să pot liniştită să visez.

Aş fi vrut să-mi fii prezent,

să pot liniştită visa la un mâine.

Aş fi vrut să-mi protejezi fruntea,

să nu mă izbească norii în ochi.

Aş fi vrut lumină,

să nu mă orbească întunericul.

Aş fi vrut să-mi dai o stea,

să îmi pot deschide aripile.

Aş fi vrut măcar

să fi fost lângă inima mea.

Nu-mi amintesc zâmbetul tău

să-mi fi mângâiat chipul.

Nu-mi amintesc vreo vorbă duioasă sau de dojană,

Oricare mi-ar fi fost în egală măsură de-ajuns.

Nu-mi amintesc decât de-un gol imens

acolo unde era locul tău!

Tu eşti copacul cu fructe amare,

Rodul tău e otrăvit şi stingher…

În ţarina pe care o puteai tu ara,

a venit un înger şi-a dat rod.

TU, omule, ce-ai lăsat zilei de mâine?

Îndepărtări

Mă ardea aşteptarea dintre noi.

Am aşteptat ca un Arghezi un semn,
dar tu nu erai nici măcar
cât dumnezeul acela de piatră.

De ce-oi fi crezut în tine vreodat'?

Am aşteptat mereu la marginea lumii mele
şi-am urmărit caravanele lor dănţuind
şi-am sperat să-ţi zăresc coviltirul.

Ciudat! Mereu te-am văzut ca un miraj
unul ce pleacă spre-un alt capăt de lume,
ridicând în juru-i pustiul pământului.

Promisiunile tale deşarte
nu mi-au grăit în duh omenesc
ci-n cântec de jale din adânc de infern.

Şi totuşi eu te-am tot aşteptat...