Aş fi vrut
în ziua de azi
să-mi aduc
aminte cu lumină de ieri.
Aş fi vrut
să-mi şopteşti măcar o data numele,
să pot
liniştită s-adorm.
Aş fi vrut
să-mi pui pământul sub picioare,
să pot
liniştită zbura către infinit.
Aş fi vrut
să-mi fii privire,
să pot
liniştită să visez.
Aş fi vrut
să-mi fii prezent,
să pot
liniştită visa la un mâine.
Aş fi vrut
să-mi protejezi fruntea,
să nu mă
izbească norii în ochi.
Aş fi vrut
lumină,
să nu mă
orbească întunericul.
Aş fi vrut
să-mi dai o stea,
să îmi pot
deschide aripile.
Aş fi vrut
măcar
să fi fost
lângă inima mea.
Nu-mi
amintesc zâmbetul tău
să-mi fi
mângâiat chipul.
Nu-mi
amintesc vreo vorbă duioasă sau de dojană,
Oricare
mi-ar fi fost în egală măsură de-ajuns.
Nu-mi
amintesc decât de-un gol imens
acolo unde
era locul tău!
Tu eşti
copacul cu fructe amare,
Rodul tău e
otrăvit şi stingher…
În ţarina pe
care o puteai tu ara,
a venit un
înger şi-a dat rod.
TU, omule,
ce-ai lăsat zilei de mâine?
Superb poem, felicitări! - (ion manoliu)
RăspundețiȘtergereVă mulțumesc. Cuvintele dumneavoastră înseamnă mai mult decât credeți!
RăspundețiȘtergere