Looking for Redemption

Deserted and empty,
hidden into a corner of my mind
I am looking for myself and I call myself to the light;
the wind is blowing; the sunlight is freezing:
the nothingness absorbs me;
the void seems so light.

Dincolo de sticlă

ai încuiat ușa. ți-ai zâmbit liniștit in oglindă.
ai uitat că 1984 nu e un an oarecare.
nici nu ai văzut când ți s-au încolăcit 
în jurul gleznelor și ți-au înfipt colții
în carnea moale și dulce a sufletului.
i-ai adus cu tine în casă fără să ai habar.
ți-ai zâmbit liniștit în oglindă.
în spatele oglinzii rânjea monstrul 
cu colți voluptoși.

Mâine va fi o zi secetoasă, cu temperaturi infernale...

Curcubeu dincolo de timp

Zâmbește copile și poartă curcubeul în ochi

răsari un soare de vară în păru-ți bălai

nimic nu e veșnic pe-acest pământ,

căci Cronos a-nvins dintru-nceput

și Univers și pe zei i-a-nghițit

întru pântecele lui nesătul de zâmbet și lacrimi,

iar ploaia nu e decât mama ce spală

tristeți și păcate și naște minuni

și ne dă puteri să ne ridicăm înspre soare;

zâmbește copile și poartă curcubeul în ochi!

The Absinth Woman

Original Photo by Marthe Jonkers @ http://digital-art-gallery.com/picture/2031

Prisoners

He is there, 
on the woman's shoulder
and she carries his corpse all over town
nobody can see it, but it is so heavy,
that she barely drags her feet… 
whoever tries to come closer
hits against it as against a wall

the lich, tightly chained 
to her wrists, to her ankles
stinks the stench of memories
of what might have been good times
and of unfulfilled promises of a better tomorrow

a few passers-by, kindhearted or greedy,
have tried to help her, to offer their shoulders
to no avail as she caresses the shackles 
with the tenderness 
of a mother caressing her sleeping child

blessed be oblivion

Visătoarei

Femeie din lună cu părul de raze,
priviri de lumină și zâmbet de gheață
așteptând cuminte străină dogoare
coboară din ceruri și din dulce visare.

Pământul cununi de stele nu are...
ci are rouă în zori și urme de pași,
mirosuri de iarbă, de flori, de copaci plin de rod
și sunet greoi de tramvaie la capăt de pod.

Și-nvață că oglinzile sunt mai mereu mincinoase
că adevărul e prea des menit să doară -
știut e - catharsisul vine după plâns,
că după furtuni vine de soare zâmbet aprins

Plutește pe aripi de vis
atingâng cu picioarele luna,
cu mâinile pământul
și cu zborul atinge cuvântul.

Haiku

cireșii înfloresc
șoptind despre chipul tău;
mie mi-e tot frig

Haiku

luna răsare
ca o promisiune:
nu mai cred în noi

Univers întors

atâtea poveri stau între nol
și visuri năruite
de-mi vine să iau Pământul în brațe
să-l strivesc în pumni,
să-l arunc în Lună,
iar eu să mă-ndrept spre Soare
să-l rasar pentru tine
într-o promisiune a unui mâine mai vast

Efemer

nu am să-ți zic ceva
ce-n glasuri omenești
nu a mai răsunat vreodată
sau ce-ntr-o ureche muritoare
de lira-unui sărman orfeu
nu va mai fi fost zidit;
nu am vers nou
nici vorbe noi și sclipitoare,
gândul mi-l simt, nu-i făurit;
nici nu e rost ca praful să se-aștearnă
pe foi ingălbenite, pe-un poem,
ci se vor pierde-ntro-ntindere de șoapte
ce efemer, prea verde se tot cern.
de plâng, de râd, de te-amăgesc cu șoapta
nu cauți tu al meu cuget să cunoști.
eu știu că vorba-i picătura-n vânt
da-n clipa asta, preaplinul unui suflet
se luptă cu stafii, cu împietrite oști
și își presară firul de etern
prin pulberi neștiute de mii de meteori.

Photo @ http://fineartamerica.com/featured/lyre-of-orpheus-granger.html                                                                               

Colivie

Trepte
să urci, să cobori...
să visezi că te-nalți spre cer...
De viață, de lume
te izbești
și tresari
sub un cer ascuțit, siniliu și banal

Evanescence

Deserted and empty,
hidden into a corner of my mind:
I am looking for me and I call myself to the light,
the wind is blowing and the sunlight is freezing,
the nothingness absorbs me,
the void seems so light

Almost Angel

Hands lifting me up from my knees,
Eyes smiling kindly
Lips whispering encouraging words
Painting rainbows on a bleak sky

Rugă

Cheamă-mă,
Tată, acasă-napoi.
prin gând și prin lume
pribegesc fără sens -
nici calea n-o știu
și nici limanul nu-l mai găsesc

Lumina revarsă-ți blândă peste umărul meu

Haiku

Holidays are gone
dull, sad days have come back. Again.
Blossoms will come in vain

Miracles may come wrapped as Christmas presents

A white shadow came...

In the middle of an endless desert
I was trying to stand, gazing
to the horizon,
looking for the miracle of
a brim of a light.

Dark shadows and ash clouds
were burning my skin,
turning my eyes into stormy seas
and, a hopeless beggar,
my soul was praying for deliverance.

The blinding far-away sun rays
were sullying my sight and
I couldn't see the pharaoh's fortune
laying at my feet.

The shadow raised my eyes
to the light of the Universe
and the full half of the glass
offered me with a smile.

All the gold and gems
sometimes seem cheaper
than a gentle caress.

Unexpected good things
can happen even if
the Earth stopped spinning.


A shadow can be
larger than life.

Miracles may come
wrapped as Christmas presents.

Prayer

Bound to the cold world
Towards the sunset I gaze.
For freedom, I pray...

                                                            Photo by Nathalie Mulero Fougeras@                           h                                                     Nathalie Mulero Fougeras Facebook Page

Haiku

Cold wind makes leaves dance,
Hopeful eyes caress the pond.
Okaasan, please, smile!

Celei dintre stele

Mult prea curând crezut-ai că stele-ți sunt casă
și că în sori îngerii-ți vorbesc -
mult prea ades un nour greu m-apasă
și-un dor prea greu și crâncen, nebunesc.

Mă uit mai dincolo de lună,
cerc să-ți  zăresc prea cunoscutul chip.
Vreau înc-o clipă doară împreună
și-apoi să mi se-afunde secunda în nisip.

Nebune visuri, albastre si deșarte,
și-un gol amar, un ochi închis ceresc,
ce-mi spune iar și iar că nu se poate.
atunci îngenunchez, aripi spre ieri să cresc.

Cuvânt

Sunt copilul părinților mei:
Al lui Tudor și-al lui Lucian
și George și Ion îmi sunt neamuri,
Și împart cu Mircea un sânge.
Ei m-au învățat  rostul și rostirea.

Vreți să mă învățați voi o limbă nouă?
Nici nu vreau, nici nu pot!

Prizonier

Negrul mi-e mai smoală,
dorul mă doare mai tare.
Sunt o albină prinsă în plasa
unui păianjen ce lasă în urmă doar o carapace
goală de vise, lepădată de-un sens
pe care l-ar fi vrut al ei și nu i-a fost dat.

E dulce sfărșitul când zbaterea nu mai are vreun sens.

Între negru și alb

Urlet trist și mut,
Speranțe sparte în mii de bucăți,
Visuri furate de Parce într-o zi de Cuptor,
Un mort nemort plimbat pe un culoar de liceu:
MĂ VREAU ÎNAPOI!

Mă vreau inapoi,
Un mort înviat ce-nvață s-alerge
Împins dindărăt de visuri albastre,
Speranțe palpitând cu aripi, cu zbor,
Spre-un surâs prins de un nor.

Geometrie

Dac-ai fi cerc, te-ai da de-a dura
Și-ai lua cu tine și aer și cântul ce-l port
Și m-ai lasa în pustiu și în neguri.

Rămâi pătratul meu de smarald
Ce poartă de trandafiri parfum in privire,
Ca eu triunghi îndreptat spre cer să pot fi.

Să purtăm soarele-n ochi și rouă pe tălpi.

Povară

M-am așezat într-un genunchi
și mi-am luat greutatea cerului pe umeri.
Mi-l lăsase mama moștenire
împreună cu ceasul, stiloul
și cartea de vizită a lui Hypnos.

Am sperat să îmi pui măcar o manta
pe umeri.

Și-am așteptat... și-am așteptat
pân-am îngenuncheat de tot

și deodat'

cerul s-a făcut ca un fulg.

Mi-au rămas ceasul și stiloul.
Se pare că pe undeva
Am rătăcit cartea aceea de vizită.

My Old Self - some things never change

Poezii scrise până în 2004 și salvate (ca prin  „minune”  de autocritica)

(Poems written until 2004 and ”miraculously” not destroyed by self-criticism)

***

Răsucire de cuvinte îndurerate
Într-un arc al singurătății
Pătrunde în lumea liniștită.

Așteptare...

Se ridică șarpele visului
Ca să muște din mărul întunecării.

Întoarcere la origini...

Constatare:
Nimic nu e schimbat.



A fi

Ce fericire ca ești,
Ce tristețe că sunt;
Că ești rouă pe flori
Și eu seară-n amurg.




Riverană

E-ntuneric afară,
E-ntuneric și-n mine
Și mi-e frig și mi-e negru.
Am pierdut deodată și albul și roșul.
Și am pierdut și puntea.
Râul crește, tot crește...




Matrimonială

Adam și Eva au probleme,
Așa că vor apela la un consilier
Să le spună care a fost mai vinovat:
Ea, că a ascultat pe cineva din afară
Ori el că s-a lăsat ispitit de coasta proprie.
Iată primul conflict matrimonial.
„Și așa va fi în veac” - au zis ei
luând  prima hotărâre capitală.
Acum știau ce e bine! 
  (Poezii scrise între 1994 -2001)


(S)Curs

Lung căscat de canal
Asprit un gând de lume
Pătrată sau ovală
Se boldește anual
Printre amfiteatrele
Vide.  Borhotul
De vituperant creier
Infernal cu mustăți
Înflorește. Apoi
pute jegul care se plictisește
Cangrenat. Amor
căscat. Aleluia.
            (Cenaclul „După verbe”, Iași, martie 2002)



***

Doi crini și-au mângâiat petalele.
Unul a lăcrimat.
Durerea s-a contopit într-o clipă de extraz.
Mângâierea ta mă arde, iubite,
pentru durerea de mâine.
            (21 iunie 2004)


Și-apoi am tăcut...



                   

Pribeagului

Aş fi vrut în ziua de azi

să-mi aduc aminte cu lumină de ieri.

Aş fi vrut să-mi şopteşti  măcar o data numele,

să pot liniştită s-adorm.

Aş fi vrut să-mi pui pământul sub picioare,

să pot liniştită zbura către infinit.

Aş fi vrut să-mi fii privire,

să pot liniştită să visez.

Aş fi vrut să-mi fii prezent,

să pot liniştită visa la un mâine.

Aş fi vrut să-mi protejezi fruntea,

să nu mă izbească norii în ochi.

Aş fi vrut lumină,

să nu mă orbească întunericul.

Aş fi vrut să-mi dai o stea,

să îmi pot deschide aripile.

Aş fi vrut măcar

să fi fost lângă inima mea.

Nu-mi amintesc zâmbetul tău

să-mi fi mângâiat chipul.

Nu-mi amintesc vreo vorbă duioasă sau de dojană,

Oricare mi-ar fi fost în egală măsură de-ajuns.

Nu-mi amintesc decât de-un gol imens

acolo unde era locul tău!

Tu eşti copacul cu fructe amare,

Rodul tău e otrăvit şi stingher…

În ţarina pe care o puteai tu ara,

a venit un înger şi-a dat rod.

TU, omule, ce-ai lăsat zilei de mâine?

Îndepărtări

Mă ardea aşteptarea dintre noi.

Am aşteptat ca un Arghezi un semn,
dar tu nu erai nici măcar
cât dumnezeul acela de piatră.

De ce-oi fi crezut în tine vreodat'?

Am aşteptat mereu la marginea lumii mele
şi-am urmărit caravanele lor dănţuind
şi-am sperat să-ţi zăresc coviltirul.

Ciudat! Mereu te-am văzut ca un miraj
unul ce pleacă spre-un alt capăt de lume,
ridicând în juru-i pustiul pământului.

Promisiunile tale deşarte
nu mi-au grăit în duh omenesc
ci-n cântec de jale din adânc de infern.

Şi totuşi eu te-am tot aşteptat...

Haiku

Leaves are shattered,
cold winds are blowing inside.
Give me to myself!

Odă absenţei tale

Tăceri se astern între noi…

De ieri ne va despărţi o eternitate.

Promit să nu sufăr cum am făcut până azi!

Promit să încerc să îţi uit absenţa!

Promit să nu-ţi mai rostesc numele, ci să vorbesc în termeni de stare civilă!

Promit să-ţi mulţumesc mereu pentru că m-ai ferit de tine!

Promit să fiu eu, şi nu cea care ţi-a cerşit din priviri o vorbă bună.

Promit să nu îţi mai acord clipa...

Deschid cutia de tinichea din sufletul meu:

Oare nu e un loc prea confortabil pentru amintirea ta?

Ah, nu ţi-am promis să te iert.

Am încercat. Dar deşi cuiele ies uşor, găurile nu se astupă vreodată!

Nu mai ai nici măcar un strop de cer să-l foloseşti ca vopsea

Să-mi mâzgâleşti sufletul.

Falsele păreri de rău ia-le cu tine.

Şi minciunile şi răul ce ştiuşi a-l face...

Du-le cu tine, dincolo de Stix!

Haiku

Lună uscată,
Tăcerea îmi luminezi.
Ape curc repezi.

Farewell

This might be my last story;
A silent voice that sleeps within
is bound to speak to you.

I didn't meet it yet,
So you might have
to wait for it for a while.

Good bye my love,
Good bye my lover!
I feel too tired to regret...

Curiozităţi de decembrie

Dacă ţi-aş spune
că mă doare-n adânc,
mi-ai crede cuvântul?
Sau ai dori să mă vezi
la marginea necuprinsului
făcând un pas spre abis?

Uitasem! Noaptea ta
e mai noapte pentru tine
şi-ţi pare că vezi
sticliri mincinoase de lună
ce  răsar dinspre
norii din spatele zâmbetului meu.

Tăceri

Între două maluri mă arunc
într-un zbor spre străfunduri de suflet;
orizonturi clipesc moţăinde.
Măcar furtuna de-ar rupe genunile,
ar fi promisiunea unui soare de mâine
ce să-nfioare străbune îngheţuri.
Aş vrea să-nchid cuvântul pe veci,
să deschid ochiul larg înspre mine
să-mi aflu străbunii
aşteptând cu braţe deschise
Un nou început,
un alt eu...

Urlet alb

Pe nesfârşitul alb
aş vrea să alunece pasul
uşor şi pur al nemuririi
cu pene calde şi umbroase.
Dar azi urlă doar albul.
Teribil doare albul, mamă!
L-ai cunoscut cumva pe Munch
înainte de a mă naşte?

Ursită

M-am născut pe o stea dezafectată.
Strânseseră deja străluciri şi frumuseţe,
fusese expediată speranţa spre alt capăt de univers.
Însă nu-mi pot nega norocul:
Nu apucaseră să împacheteze
caldul sufletului
şi
lumina zâmbetului.
Aşa că am smuls câte o halcă din fiecare
cu toată forţa
de care poate da dovadă un nou-născut.

Încleştare

Nu vreau să fiu Atlas.
Umerii mei
nu-mi pot ţine nici măcar sufletul.
Mi-au amorţit şi nu-mi mai simt
disperarea
încolăcită în jurul gâtului.
Genunchii mi s-au înmuiat şi caută
steiuri de vânt;
vor să simtă din nou.
Oare noaptea ne eliberează?

Haiku

Under the strong sun

The frozen wind blows inside.

Does tomorrow come?

                                                                                         Photo by inkyblacklomo@Flickr.com